duminică, 8 decembrie 2013

Sandra și cei doisprezece câini ai ei

Sandra Pereu este studenta care are grijă de 14 câini. Pe 8 dintre ei îi ține în casă, aproape de ea. Pe covoare moi, în bucătărie, baie
sau dormitor - prietenii patrupezi se joacă și dorm, iar uneori ronțăie colțuri de mobilă. Sandra este atașată de câini, nu se supără
niciodată pe ei și nu își imagineaza viața fără aceștia.
Cum ai reușit să formezi această familie de câinișori în casa ta!?
Primul meu câinișor a apărut pe când aveam doi ani. Eu iubeam mult câinii așa că îi luam de pe străzile orașului Strășeni pe cei mai murdari .
Îi spălam, îi dădeam cu săpun de haine ca să moară paraziții, apoi o convingeam pe mama să-i primească în casă. Așa s-a întâmplat că am
avut mai mulți câini, până în ziua în care a apărut Luci, o femelă din rasa Teckell, cu picioare scurte și urechi mari. Ea a fost dăruită mamei
de către tatăl meu, iar ulterior, din puii care au fost născuți am păstrat câte unul-doi în casă, asumându-mi responsabilitatea de a-i îngriji. Așa
au devenit tot mai mulți.
Care a fost reacția familiei când a văzut că numărul câinilor din casă crește?
La început mama nu era de acord să aducem câini în casă. Dar nu a putut rezista când a văzut cât de
blânzi și de curați pot fi. Nu au un miros neplăcut, cum spun alții. Chiar miros mai frumos decât
oamenii, pentru că mereu avem grijă să-i spălăm. Așa că familia i-a acceptat cu plăcere și chiar dacă
mai distrug câte ceva noi îi iertăm. Cel mai mult au suferit pantofii noștri ce au fost rupți în bucăți,
dar nu poți să stai supărat când le vezi privirea. Mai rod din mobila de la bucătărie, dar reparăm și ne
trece supărarea.
Tu cum reușești să-i hrănești, să-i îngrijești, să-i alinți pe toți doisprezece?
Nu e greu și nu cred că ar putea cineva să spună că e dificil cu atâția ochișori blânzi în jur. Mă ajută
și mama mea, familia toată. Eu mă simt vinovată dacă nu le dau să mănânce, dar nu prea am cum să
uit de acest lucru pentru că ei cer. Câinii mei știu cum să sară, să dea din lăbuță pentru a obține ceea
ce vor. Când le încălzesc mâncarea la cuptor e cel mai mare spectacol. Să-i vezi cum se adună toți în
jurul meu!
Ce le place să mănânce?
Ei nu sunt alintați, mănâncă orice. Dar sunt niște alimente speciale pentru câini, din România aduse,
ce le fac și blana mai lucioasă. În rest, mănâncă de toate câte mănânc și eu. Au farfurioara lor cu apă, un timp anumit când îi hrănesc.
Noaptea unde stau câinii?
În pat. Ei și-aleg paturile noastre. Fie că rămân la mine în pat, la fratele meu sau la părinții mei. Uneori stau jumătate de noapte cu mine, iar
jumătate merg cu mama să doarmă. Sunt foarte curați, nu fac nicio problemă.
Câți câinișori mai vrei să păstrezi în casă?
Acum urmează să mă căsătoresc, să plec într-o casă nouă, de aceea voi lua cu mine un băiat și o fetiță. Ceilalți vor rămâne cu părinții mei și
va fi alegerea lor, dacă vor mări familia. Eu și soțul meu nu vrem să avem mulți câini de la început. Să apără mai întâi un copil, apoi, cu
siguranță voi lărgi și familia de căței.
În ce mod te influențeaza prezența lor în casă?
Numai bine. Familia mea știe că după o zi grea, câinii sunt cei care mă liniștesc. Ei știu cum să te bucure, să te facă să uiți de probleme.
Câinii mă fac mai bună, mai echilibrată. Iubitul meu îmi zice uneori: „Eu știu cum să te fac mai cuminte. Îți aduc câinii!” De aceea și în casa
cea nouă nu pot să merg fără câini. Nu-mi imaginez viața fără ei.
Se spune că anume câinele e cel mai bun prieten al omului. Tu ai simțit acest
lucru din propriile experiențe?
Desigur, câinii devin prieteni mai buni decât ar putea fi unii oameni. Ei te ascultă
mereu, dar nu te trădează. Când mă simt rău, când vreau să plâng, ei vin lângă
mine, au ochii triști și atunci nu pot decât să-i iau în brațe și să mă bucur că există
așa creaturi pe pământ. Când cineva se apropie de mine, ei sunt atenți, vor să mă
protejeze. De aceea, îi sfătuiesc pe toți să-și ia un animăluț în casă. El ajută să
treci mai ușor peste probleme, aduce energie pozitivă. Dacă le plac câinii, să-și ia
unul. El va umple casa de bucurie, îndepărtează stresul. Asta spun și studiile
psihologilor.
Povestește-mi un caz în care ai simțit că ei înțeleg totul așa cum ar face-o un
om!
De multe ori se întâmplă. Era prietenul meu în vizită și când a vrut să mă atingă,
să se apropie de mine, unul dintre câini a luat atitudine, lătrând și agitându-se. Dacă fratele meu, glumind, mă ridică în brațe, câinii își fac
griji și cer să fiu lăsată în pace. Dacă e frig și murdar afară, așa cum se întâmplă în zilele ploioase, câinii nu ies afară . S-a întâmplat ca Luci,
cea mai mare femelă, să privească după ușă, a văzut că e noroi, s-a întors înapoi și după ochi am înțeles că trebuie s-o iau în brațe, că ea nu
merge prin apă. Sau un alt caz ar fi atunci când rup bucățele din dulăpiorul de la bucătărie, dar când îi surprinzi se prefac că ei doar ling
mobila. Sunt multe situații în care mă bucur și mă consider o norocoasă să-i am lângă mine. Altfel nu-mi imaginez viața.
Alina GĂINĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu