marți, 17 decembrie 2013

Etapele de realizare a unui machiaj natural

Machiajul natural sau nud pare foarte uşor de realizat la prima vedere, însă faptul că nu exagerezi cu
produsele cosmetice nu înseamnă că trebuie să acorzi mai puţină atenţie acestui tip de machiaj.
Dimpotrivă, pentru a obţine un look reuşit, este nevoie de îndemânare şi cunoaşterea câtorva pași simpli
pentru obţinerea unor rezultate optime.
Un machiaj natural este foarte discret şi poate fi purtat în multe situaţii.
După cum îi spune şi denumirea, machiajul natural îţi pune în evidenţă trăsăturile feţei, fără să-ţi încarce
tenul cu fond de ten şi fard de pleoape.
Foloseşte nuanţe pastelate, cât mai deschise, pentru a accentua ochii, buzele şi pomeţii.
Reguli pentru un machiaj natural reuşit
1. Acoperă imperfecţiunile
Pentru a masca micile imperfecţiuni de pe faţă, foloseşte un concealer de calitate, pentru zona ochilor, şi un
fond de ten într-o nuanţă apropiată de cea reală. Nu este indicat să foloseşti un strat gros de fond de ten,
întrucât vei da impresia de artificial.
2.Foloseşte mascara, nu şi creion dermatograf
Pentru a-ţi accentua privirea, este indicat să foloseşti mascara maro, dacă ai tenul deschis la culoare, sau mascara neagră dacă ai tenul
măsliniu. Atunci când aplici mascara, încearcă să nu încarci prea mult genele. Un singur strat este
suficient pentru a-ţi înfrumuseţa privirea.
Dacă, totuşi, îţi este foarte greu să renunţi la creionul dermatograf, poţi opta pentru un creion maro.
Acesta se aplică printre gene şi nu imediat deasupra lor.
3. Aplică un strat subţire de pudră
Pentru a fixa machiajul feței, este recomandat să foloseşti o pudră matifianta în zona T (frunte, nas şi
bărbie), care absoarbe eventualul exces de sebum. Makeup artiştii susţin că nu este indicat să aplici
pudră pe toată faţa. Un look natural presupune şi puţin luciu în obraji.
4. Alege un fard de pleoape în nuanţe nude
Cele mai potrivite farduri de pleoape pentru machiajul natural sunt în nuanţe nude – bej, maro deschis,
şampanie, roz foarte pal etc. Acestea se aplică într-un singur strat, până în pliul ochiului.
Dacă ai ochii verzi, cele mai potrivite culori sunt verdele, auriul, movul şi cărămiziul. Ochii albaştri
sunt puşi în valoare cu ajutorul fardurilor gri, argintii şi roz, în timp ce pentru ochii căprui poţi folosi
auriu, mov, maro şi gri.
5. Păstrează buzele în nuanţe nude
Pentru a completa lookul natural, foloseşte un ruj în nuanţe nude, un balsam sau doar un simplu luciu de buze. Nu folosi contur pentru buze,
pentru a nu strica lookul. Stiliştii recomandă să aplici rujul cu ajutorul degetului inelar. În acest fel, te asiguri că nu îţi încarci buzele cu prea
mult produs.
6. Foloseşte un blush cremos
Blush-ul cremos se poate găsi sub formă de baton, spumă delicată sau cremă uşoară. Este recomandată folosirea lui pentru machiajele
naturale, deoarece îţi conferă un look proaspăt şi nu îţi încarca tenul.
Natalia DULGHIERU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu